marți, 16 februarie 2010

Despre mirarea de a gândi

Trăiesc intens bucuria de a nu înțelege multe lucruri si de a nu pricepe întotdeauna cu precizie ce mi se întâmplă, mai ales atunci când tristețea atât de facilă a depășirii calităților mele de a gândi simplu, mă cuprinde iremediabil. Fericirea celor „săraci cu duhul” mi-e caracteristică și-mi place să cred, ca intr-o lume atât de ciudată (ca să nu spun nebună), această stare de spirit a devenit singurul, nu spun cel mai bun, instrument de autoapărare, împotriva tuturor stimulilor externi, care, fără voia mea, au ajuns sa gândească în locul meu. Tabloul neputinței umane este completat nu neapărat de lipsa înțelepciunii sau de lacunele de inteligență, de care din când în când mai abuzam, ci mai degrabă de virulența intruziunii factorului de manipulare din mediul extern, incontrolabil și nociv liberului spirit uman. Pentru ca sună prea „tehnic” am să-mi iau libertatea de a nuanța poetic, de dragul, inca intact, al sugestiei: uneori ne e greu sa ne găsim, singuri cu gândurile noastre, simplu și egoiști gândind pentru noi, în numele nostru. Nu știu cine este de vină pentru această neputință, dar e sigur că momentele de luciditate, nici măcar ele, nu ne mai aparțin. Seninătatea cu care cei din jurul meu anunță că-mi știu gândurile și că-mi înțeleg nevoile, nonșalanța cu care prietenii îmi spun cât de bine mă cunosc, în condițiile în care nici măcar eu nu sunt sigur pe reacțiile mele, mă sperie. Cred că dacă ar fi așa atunci viața ar fi una simplă, iar toate necunoscutele sau variabilele care mă framântă nu ar decât niște elemente în directă și singură legătură cu obsesiile sau nepuțintele mele. Dar, din fericire pentru spirit, eu nu agreez ideea asta și-mi place să cred că nu sunt singurul. Farmecul vieții stă tocmai în descoperirea unor noi dileme, chiar acolo unde crezi că ai descoperit, înțeles și aflat totul. Lupta pentru conservarea individualității va fi marea problema a secolului XXI, iar revenirea valorii, ca și criteriu unic de apreciere socială, va fi cheia succesului în încercarea dificilă de a reface ce a mai rămas din libertatea de opinie, ca unica lema a succesului unei societăți.

vineri, 18 decembrie 2009

"Miracolul" economiei chineze si paradigma monedei sale

Dacă ar fi să dăm crezare analiştilor cotidianului "The Economist" (şi nu avem nici un motiv să nu o facem!), unul din scopurile imediate ale vizitei istorice a preşedintelui american Barack Obama în China este legat de controlul monedei acestei ţări, în raport cu evoluţiile reale din ultima perioadă ale economiei est-asiatice. În prezent, după cum se ştie, China practică (într-un mod nu tocmai loial s-ar spune) un tip de curs "legat" ("crowling peg") de dolarul american. Ceea ce este uimitor şi comentabil în acelaşi timp este că, pornind de la acest tip "conectat" de flotare monetară, China a beneficiat şi încă mai beneficiază în mod nefundamentat (cu atât mai mult pe perioada crizei economice) de beneficiile unui dolar slab, în opoziţie cu evoluţia pozitivă a balanţei sale comerciale, obţinând câştiguri de competitivitate nerezonabile la export, fundamentate pe avantajele unei monede depreciate "artificial" şi nu pe baza arbitrării cererii şi ofertei monetare, în ton cu paritatea puterii de cumpărare. În acest context, Preşedintele american a solicitat informal partenerului chinez, fie deconectarea yuan-ului de evoluţia dolarului, fie aprecierea temporară a yuan-ului, astfel încât schimburile comerciale dintre cele două state (aproape 40% din totalul importurilor SUA provin din China) să se reflecte corect în evoluţia competitivă a monedelor, pentru evitarea unei competitivităţi monetare neloiale. China a permis ultima oară în iulie 2008 aprecierea yuan-ului cu 21%, de atunci rata de schimb a monedei chineze fluctuând exclusiv pe baza evoluţiei monedei americane. Dacă analizăm evoluţiile economiilor în dezvoltare şi evoluţiile paralele ale monedelor acestor state, putem observa că relansarea comerţului exterior şi creşterea exporturilor acestor ţări s-a reflectat în evoluţia monedelor, cum ar fi în cazul real-ului brazilian, apreciat cu 42% faţă de USD sau în cazul won-ului sud-coreean, apreciat 36% faţă de moneda americană. Nu numai faţă de SUA, dar şi faţă de statele din aceeaşi categorie, China profită aşadar de un avantaj competitiv neloial, atâta vreme cât creşterea exporturilor nu se regăseşte în aprecierea monetară, termenii de schimb fiind incorect erodaţi de parametrii "arbitrului" monetar. În fapt, aspectul principal al problemei se rezumă la faptul că în prezent cursul valutar chinez face parte din "politica de stat" şi nu reprezintă un rezultat al jocului de piaţă, valenţele yuan-ului fiind practic prezumate la interesele economiei centralizate, modul de stabilire "legată" a cursului (permis de altfel prin art.IV al FMI) fiind o soluţie extrem de convenabilă unei economii închise, cu valenţe antisociale. Mai mult, Banca Populară Chineză nici măcar nu are ca prerogativ stabilirea cursului, această putere revenind Consiliului de Stat al Chinei, la sugestiile Ministerului Comerţului. Răspunsul oficialilor chinezi a fost extrem de clar şi fără echivoc (aş putea spune chiar aşteptat): cursul valutar este o opţiune suverană care are legătură directă şi exclusivă cu interesele economiei chineze. Atitudinea Chinei este, la prima vedere, una corectă şi justificată, câtă vreme SUA s-a folosit, într-o altă extremă a politicii monetare, de o rată a dobânzii foarte mică (aproape de 0), variantă pe care China nu si-a putut-o permite. Practic balansul politic este unul echilibrat - din cele două dimensiuni ale politicii monetare - cursul de schimb şi rata dobânzii de referinţă - fiecare din cele două puteri economice a făcut ce a putut pentru a-şi prezerva performanţele comerciale şi economice: China a marjat pe deprecierea competitivă a yuan-ului în plan extern, iar SUA a mizat pe ieftinirea finanţării la nivel intern. Fără a face nici pe departe apologia tipului de curs practicat de China, care contrazice practic normele elementare ale economiei de piaţă, cred însă că opinia acestui stat în curs de dezvoltare, cu rezultate atât de apreciate la nivel extern, trebuie luată măcar parţial în considerare şi de autorii politicilor monetare din alte ţări similare ca nivel, care nu-şi pot permite ieftinirea creditului la intern pe perioada unei crize. Din păcate, aşa cum s-a văzut şi în România în perioada imediat anterioară şi ulterioară izbucnirii crizei, costurile unei monede excesiv de apreciate se pot regăsi în corecţii ulterioare extrem de severe, cu consecinţe sociale grave şi atunci echilibrul politic devine extrem de important. Aici însă "miracolul" chinezesc nu are nici o problemă, paradoxul acestei ţări fiind deja o paradigma acceptată: China reprezintă statul cel mai bogat din lume, susţinut în evoluţia sa uimitoare de sărăcia populaţiei şi de costurile sociale imense, în raport cu prioritatea menţinerii unei competitivitate "artificiale"... un stat bogat care a devenit mai important chiar decât oamenii pe care îi reprezintă.

joi, 17 decembrie 2009

"Marşul" Balcanilor de vest către UE

În cele din urmă, relaţia UE cu Serbia a fost "dezgheţată", tehnica de negociere pas cu pas dând în sfârşit roade, în sensul normalizării relaţiilor dintre cele două structuri ex-beligerante, alimentându-se astfel stabilitatea relativ precară a Balcanilor de vest. Pe data de 7 decembrie, după îndelungi dezbateri, departamentul pentru afaceri externe al UE, a anunţat redeschiderea oficială a tratativelor de aderare a acestui stat la UE, fiind semnat în premieră un acord de liber schimb între cele două state. Demersul a fost iniţiat practic în aprilie 2008, când UE a semnat tratatul strategic de asociere economică cu Serbia, în semn de sprijin faţă de preşedintele pro-occidental Boris Tadic. La acea dată statele opozante au fost Olanda şi Belgia care au insistat pentru "îngheţarea" relaţiilor până la data arestării şi condamnării generalului sârb Ratko Mladic, acuzat de crime împotriva umanităţii în conflictul din Bosnia, din anul 1995. Votul de blam al celor două state europene a fost ridicat la mijlocul anului 2009, odată cu asigurările ferme formulate de prim-procurorul tribunalului sârb de cercetare a crimelor război. Prim-vicepremierul sârb, Bizidar Djelic, a dat asigurări că cel mai târziu la data de 22 decembrie ţara sa intenţionează să depună oficial cererea de aderare la UE, astfel încât, în următoarele două săptămâni UE să poată lua în considerare ridicarea restricţiilor de circulaţie în spaţiul comunitar al cetăţenilor acestei ţări, lucru de care vor beneficia se pare, conform declaraţiilor responsabilului cu extinderea UE în zona Balcanilor, Milica Delevic, şi Muntenegru, respectiv Macedonia. În acelaşi context, Croaţia, care a depus cerere de aderare în anul 2008 a reuşit să depăşească disputa teritorială cu Slovenia, această ţară ridicându-şi dreptul de veto asupra intenţiei statului croat; integrarea efectivă a Croaţiei este preconizată a avea loc cel mai târziu la mijlocul anului 2012. Albania deasemenea a depus cerere de adeziune, aşteptându-se ridicarea restricţiilor privind libera circulaţie a cetăţenilor acestei ţări începând cu mijlocul anului 2010. Să sperăm însă că UE nu va avea "forţa" aderarea statelor vest-balcanice la "termen", numai de dragul extinderii pieţei comune şi numai pe considerente strict strategice sau exclusiv economice. Recentul eşec al economiei Greciei, membră a Eurosistemului, precum şi problemele grave cu care s-au confruntat cei mai recent admişi membri ai UE (printre care România, Bulgaria, Letonia, Ungaria sau Lituania), confirmă faptul că procesul de integrare rămâne mai puţin o decizie formală şi mai mult o responsabilitate comună, care odată asumată în mod solidar trebuie confirmată printr-o susţinere efectivă şi implicare activă.

marți, 15 decembrie 2009

Pieţele financiare şi politica viitoare a FED

La inceputul lunii decembrie, FED a anuntat prin vocea preşedintelui său Ben Bernanke, intenţia de majorare a dobânzii de politică monetară, afirmaţia acestuia referindu-se cu precădere la o schimbare de atutidine, prin renunţarea la politica ultra-relaxată de creditare. În acest sens, oficialul FED a făcut cunoscută intenţia revenirii la valori net pozitive ale ratei de politică monetară, în prezent rezervele americane practicând o bandă a dobânzilor (în funcţie de tipul creditului) între 0 şi 0,75%. Motivul de bază este tendinţa de revenire a economiei americane, acest aspect făcând necesară evitarea "umflării" unui nou "balon speculativ" în perioada imediat următoare şi recorelarea funcţiei de creditare cu nivelul real al veniturilor actorilor economici şi al gospodăriilor. Nu în ultimul rând, graţie revitalizării ritmului de creştere a productivităţii în economia americană, stabilizării ratei de creştere a şomajului (ajuns la 10,2%) şi "popularizării" prognozelor favorabile creşterii economice pentru anul 2010, de natură a promova o percepţie pozitivă ca trend faţă de evoluţiile viitoare ale industriei americane, instituţia a luat în considerare temperarea aprecierii USD în raport cu Euro (cotat la 1,4555 USD, în creştere cu 0,7%) şi stimularea economisirii ca principală strategie pentru refacerea capitalului bancar pe raţiuni sustenabile. Faţă de această intenţie, pieţe financiare au debutat în cursul acestei săptămâni cu fluctuaţii semnificative, dealerii aratându-se extrem de reticenţi în raport cu percepţia FED asupra pieţei. Deciziile actorilor de piaţă au fost cumulate din perspectiva percepţiei faţă de risc, cu căderea sistemului financiar din Dubai şi cu problemele înregistrate de UE în Grecia şi în ţările central şi est europene. Astfel, indicele S&P a pierdut 3%, FTSE Eurofirst a pierdut 0,1%, FTSE Asia-Pacific a scăzut cu 0,5% iar Nikkei Tokio a pierdut 0,1%. Preţul aurului a scăzut la 1.118 USD/uncie (după depăşirea pragului istoric de 1200 USD/uncie/28,3grame) interesul internaţional faţă de această alternativă de rezervă diminuându-se. Preţului petrolului a scăzut la 69,6 USD/baril, confirmând revirimentul firav al pieţei energetice şi refacerea nesustenabilă a consumului, în timp ce produsele primare au cunoscut o creştere uşoară de 2,8% în ultimul trimestru. Este de aşteptat în perioada imediat următoarea majorarea dobânzilor politică monetară şi la alte bănci centrale, mai ales în cazul BCE sau al Băncii centrale a Japoniei; alte instituţii de guvernare monetară au anunţat poziţii constante, cum ar fi cazul Bancii Angliei care în cursul perioadei recente, a menţinut politica monetară la nivelul a 0,5%. Ar fi de dorit ca prioritate, trendul revenirii la valorile net pozitive ale dobânzilor de politică monetară să se generalizeze şi să marcheze cu adevărat refacerea poziţiilor privind expunerea bancară şi consolidarea capitalului propriu al sistemului bancar internaţional, astfel încât pe perioada imediat următoare creşterea consumului să-şi regăsească un suport solid într-un sistem al intermedierii financiare restructurat în modul de adecvare al capitalului.