Despre mirarea de a gândi

Trăiesc intens bucuria de a nu înțelege multe lucruri si de a nu pricepe întotdeauna cu precizie ce mi se întâmplă, mai ales atunci când tristețea atât de facilă a depășirii calităților mele de a gândi simplu, mă cuprinde iremediabil. Fericirea celor „săraci cu duhul” mi-e caracteristică și-mi place să cred, ca intr-o lume atât de ciudată (ca să nu spun nebună), această stare de spirit a devenit singurul, nu spun cel mai bun, instrument de autoapărare, împotriva tuturor stimulilor externi, care, fără voia mea, au ajuns sa gândească în locul meu. Tabloul neputinței umane este completat nu neapărat de lipsa înțelepciunii sau de lacunele de inteligență, de care din când în când mai abuzam, ci mai degrabă de virulența intruziunii factorului de manipulare din mediul extern, incontrolabil și nociv liberului spirit uman. Pentru ca sună prea „tehnic” am să-mi iau libertatea de a nuanța poetic, de dragul, inca intact, al sugestiei: uneori ne e greu sa ne găsim, singuri cu gândurile noastre, simplu și egoiști gândind pentru noi, în numele nostru. Nu știu cine este de vină pentru această neputință, dar e sigur că momentele de luciditate, nici măcar ele, nu ne mai aparțin. Seninătatea cu care cei din jurul meu anunță că-mi știu gândurile și că-mi înțeleg nevoile, nonșalanța cu care prietenii îmi spun cât de bine mă cunosc, în condițiile în care nici măcar eu nu sunt sigur pe reacțiile mele, mă sperie. Cred că dacă ar fi așa atunci viața ar fi una simplă, iar toate necunoscutele sau variabilele care mă framântă nu ar decât niște elemente în directă și singură legătură cu obsesiile sau nepuțintele mele. Dar, din fericire pentru spirit, eu nu agreez ideea asta și-mi place să cred că nu sunt singurul. Farmecul vieții stă tocmai în descoperirea unor noi dileme, chiar acolo unde crezi că ai descoperit, înțeles și aflat totul. Lupta pentru conservarea individualității va fi marea problema a secolului XXI, iar revenirea valorii, ca și criteriu unic de apreciere socială, va fi cheia succesului în încercarea dificilă de a reface ce a mai rămas din libertatea de opinie, ca unica lema a succesului unei societăți.