Libertatea de exprimare nu reprezintă un avantaj exclusiv al "îmblinzitorilor" de cuvinte si nici o calitate excesiva a celor ce le place sa fie ascultati, ignorand din naştere rabdarea de a asculta. Altfel privita, libertatea de exprimare poate fi considerată, filozofic, o povara a celor tăcuţi si o raspundere uneori ignorata a celor care se ascund, nemeritat sau laş, de zgomotul respiraţiei sociale. Libertatea de exprimare poate transforma opţiunea de a exista sau nu, ca minifestare umană, într-un act de răspundere faţă de noi şi de solidaritate ca indivizi sociali ... uneori ştim (pretindem!) sau suntem învăţaţi că ar fi mai bine sa taci profund, bravând într-o dovadă egoistă a înţelepciunii! Însa răul se bazează în existenţa şi manifestările sale, în cea mai mare parte, tocmai pe nepasărea, neglijenţa sau ignoranţa binelui ... Iată cum "tăcerea", ca formă a ignorării dreptului de exprimare, poate transforma pe cel ce uită să existe, partaş sau complice la eşecul binelui.
Voinţa exprimării naşte atitudini iar atitudinile nasc mai departe comportamente ... ale noastre sau nu, originale sau imitative, iluzorii sau reale, în funcţie de pretenţiile dobândite ale fiecăruia dintre noi. În acest puzzle al iluziilor hranite frugal de dialogul zilnic, avem de ales: simulăm existenţa sau ne implicăm luând atitudine.
Libertatea de a scrie reprezintă din acest punct de vedere, opţiunea pentru o atitudine construită, inteligent dar fragil, pe forma "dulce" a implicării inspirate. Răspunderea cuvintelor scrise dă greutate artei de a te bucura de rezultatul aprecierii celorlalţi, în măsura în care judecata lor va certifica sau nu, prin percepţie şi reacţie înţelepciunea ideilor tale. Libertatea de scrie este un "dar" al răspunderii personale ... care de cele mai multe ori însă nu-ţi aparţine decât în măsura implicării în promovarea unor atitudini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu