Reforma statului de drept

Din ce în ce mai frecvent, dinspre toate mediile emitente de opinii mai mult sau mai puţin "oficioase", circulă o nouă "găselniţă" conceptuală, ca soluţie imediată pentru suprimarea efectelor crizei din România. Acest curent se numeşte "reformarea statului" (sau mai precis "reformarea statului de drept" pentru a determina o confuzie totală!sic!).
Urmărind, (într-o deplină nedumirire şi consternare ce-i drept!), pachetul de reforme recent promovat de puterea executivă a ţării, în speţă de Guvernul României, ajung la concluzia că autorităţile fie nu cunosc fie amestecă voluntar noţiunile fundamentale ale teorie politice, frizând prin omisiune exact nuanţele care definesc în realitate "reforma" unui stat.
Definiţia clasică a reformei statale presupune modificări ale fundamentului constituţional privind fiinţarea şi principiile statutare sau funcţionale unui stat suveran, descrise, ca de exemplu, fie prin modificarea formei de guvernare, fie prin modificarea principiilor care guvernează funcţionarea autorităţilor publice etc.
Ni se propun însă, cu titlu de reformă a statului cu totul şi cu totul alte deziderate normative, care privesc repere punctuale ale vieţii publice şi sociale, fără un amestec direct conturat şi coerent vis-a-vis de funcţionarea statului. Astfel, am ajuns să considerăm că modernizarea funcţională a statului român se referă la salarizarea sistemului bugetar în regim armonizat, la legea educaţiei sau la un pachet de măsuri anticriză gândită în laboratoarele politice ale puterii executive în funcţiune.
Total eronat însă - acest curent de opinie nu face decât să amplifice nejustificat şi pur electoral un set de măsuri cu tentă de politică economică sau socială, asimilându-le, din păcate din motive exclusiv electorale, unui demers necesar şi modern de modernizare a statului român. Pentru a clarifica deficienţele discursului politic recent mediatizat şi pentru a corecta greşelile sau omisiunile opiniilor jurnalistice vehiculate, prezentăm câteva măsuri reale de reformare a statului, cu legătură directă asupra conceptului corect definit:
- separarea puterilor în stat prin eliminarea tuturor situaţiilor conflictuale care apar în exerciţiul funcţional al puterilor în stat - acest lucru vizează instituirea incompatibilităţii calităţii de parlamentar (membru al puterii legislativă) cu calitatea de ministru sau de înalt funcţionar de stat (membru al puterii executive), limitarea abuzului de decizie a instanţelor prin eliminarea posibilităţilor normative ale magistraţilor (respectarea principiului dreptului scris, judecătorul reprezentând o instanţă a arbitrării nu a interpretărilor sau comandamentelor legislative) etc.;
- reforma administrativ-teritorială, demarată de la data aderării la Uniunea Europeană şi nefinalizată încă şi care presupune înfiinţarea a cinci regiuni autonome administrativ (România apare deja astfel divizată pe site-ul oficial al UE);
- instituirea răspunderii ministeriale care să justifice public nu calitatea favorizantă a actului decizional ci răspunderea reală, personală, pe care un lider instituit al unui sector public şi-o asumă odată cu funcţia de înalt funcţionar al statului;
-în relaţie cu principiile mai sus-menţionate, se impune depolitizarea imediată şi iremediabilă, a tuturor structurilor publice executive, a căror vocaţie trebuie permutată logic pe expertiză şi nu pe reprezentarea politică sau de grup - doar aşa se poate garanta independenţa funcţională a statului român.
Acestea fiind spuse, cred că exagerarea activităţii Guvernului din ultima sută de metri aminteşte de atitudinea inconştientă a sultanatului înainte de căderea Constantinopolului. Confuzia este în acest moment majoră şi intenţionată (aşa pare!), iar cineva are interes de a "orienta" opinia publică în altă direcţie decât cea firească, prin eschive politice abile. În scurt timp vom ajunge însă să înţelegem, şi noi cei interesaţi dar şi electoratul ("marea mută"), că toată această tevatură, cu iz electoral se încadrează în linia unui proverb arab (invocat şi de economistul Stiglitz J. când vorbea despre reforma instituţională la nivel mondial) şi anume: "muntele a născut un şoricel".