Fabula solidarităţii europene

Aşa cum era anticipat, ca urmare a crizei economice, majoritatea ţărilor membre ale UE s-au înscris în tendiţele generale la nivel mondial şi au depăşit, pe alocuri cu mult, limita de 3% stabilită prin criteriile de la Maastricht, pentru nivelul admis al deficitului bugetar. Comisia europeana a iniţiat şi propus în acest sens alte date limită pentru reducerea decalajelor, pentru a evita activarea generalizată a clauzelor Pactului european pentru stabilitate si creştere. De menţionat faptul că, în urmă cu un an, un deficit bugetar dublu sau triplu faţă de procentul limită stabilit la nivel comunitar ar fi fost de neconceput pentru majoritatea statelor membre, criza economică transformând această ipoteză în realitate, graţie spectrului din ce în ce mai vizibil al recesiunii. Ţările UE au fost unanim de acord cu necesitatea luării unor măsuri de echilibrare a finanţelor publice, însă interogaţia fundamentală în formularea ipotezei de lucru este cât de repede se poate face acest lucru. Multe dintre state resping ideea de a-şi reduce cheltuielile în viitorul apropiat, de teamă că acest lucru ar putea să stopeze redresarea economică, aflată într-o fază incipentă. Potrivit însă reglementărilor europene instituite prin Pactul european de stabilitate şi creştere, membrii actuali şi potenţiali ai zonei Euro trebuie să îşi menţină deficitele bugetare sub limita de 3% din PIB, deşi această limită trebuie flexibilizată într-o situaţie economică dificilă generalizată. Conform calendarului stabilit de Comisia Europeană, 13 state membre vor avea la dispoziţie trei până la cinci ani pentru a reinstaura disciplina bugetară. În medie, ţările zonei Euro au declarat un deficit de 0,8% din PIB în 2007 şi de 2,3% în 2008, aşteptându-se ca acesta să se tripleze şi să ajungă la 6,9% în acest an, respectiv la 7,5% în 2010. Decalajele dintre cheltuielile şi încasările bugetare au crescut în timpul crizei, pe măsură ce guvernele şi-au mărit cheltuielile pentru a susţine sistemele bancare şi pentru a-şi redresa economiile, pe fondul diminuării încasărilor din impozite multe state membre fiind nevoite să împrumute bani. În acest context, Comisia European a propus ca dată limită, în vederea echilibrării deficitului bugetar, anul 2013, pentru nouă ţări, astfel: Germania, Franţa, Spania, Austria, Ţările de Jos, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Portugalia. Italia şi Belgia vor avea timp la dispoziţie până în 2012, Irlanda până în 2014 şi Regatul Unit până în cursul exerciţiului bugetar 2014-2015. Pentru Franţa, Spania, Irlanda şi Regatul Unit, s-a propus o amânare, întrucât acestor ţări li se acordaseră termene mai scurte având în vedere că deficitul pe care l-au declarat anul trecut s-a situat peste limita de 3%. Comisia a cerut Greciei să ia măsuri imediate, considerând că această ţară nu a depus suficiente eforturi pentru a-şi acoperi deficitul. Potrivit estimărilor, Grecia va declara anul acesta un deficit de aproape 13%, cu mult peste procentul anticipat. În mod ciudat, nici o vorbă însă în iniţiativa oficială a Comisiei Europene despre ţările central şi est europene, care, în ciuda problemelor majore, au fost lăsate în afara discuţiei, printr-o atitudine suspectă chiar de ignorarea interesului comunitar, astfel după cum a fost acesta definit prin Tratatul asupra Uniunii Europene. Pentru România, trebuie amintită totala lipsă de implicare, cel puţin a Comisiei Europene, în ceea ce priveşte demararea şi negocierea programului de asistenţă financiară din martie 2009, când FMI a fost practic "aruncat în faţă" ca un substitut al sprijinului presupus, aprioric datorat şi responsabil al UE. Practic atitudinea Comisiei Europene a certificat, pe exemplul României, faptul că UE lucrează în prezent cu trei regiuni de dezvoltare, respectiv o zonă albă, una gri şi o zonă "haşurată", denumită şi "sală de aşteptare". Dezvoltarea economică a Europei pare a fi derulată intr-adevăr în două viteze, asta însă fără a lua în calcul zona "haşurată", respectiv "banca de rezerve", pe care stau cuminţi şi ascultătoare ultimele două state admise, lipsite de orice vigoare sau dinamică (copii cu bube dintr-o clasă de premianţi). Standardele impuse de UE pentru cele două state nu au legătură cu integrarea şi armonizarea, ci mai degrabă cu alinierea, problema fiind că nu am fost luaţi în considerare de la început, decât ca o masă de consum pentru zona albă a UE, în sensul obţinerii şi garantării unor noi pieţe de desfacere pentru piloţii eminenţi europeni. Nu sunt un adept al teoriei conspiraţiei, dar experienţa recentă a României versus nepăsarea UE, mă face să privesc efectele integrării europene doar din perspectiva unor standarde surde şi neprofitabile din punct de vedere comercial concretizate în termenii impunerii unor restricţii unilaterale. Această lumină aruncată peste eventuală realitate a unei "băncii de rezervă" mă face să cred că asistăm la o fabulă cu ţara noastră pe post de "şoricel de ţară" venit la vărul de la oraş şi care după o serie de experienţe dure decide să se întoarcă acasă, unde viaţa amară este compensată de libertate , pace şi independenţă acţională. Nu avem nevoie de asistenţi sau observatori care să ne spună ce avem de făcut, gratuit şi fără nici o contribuţie - de vorbe sau atitudini dirijiste nu ducem lipsă. Nu de alta dar România are deja 23 de milioane de critici...