marți, 15 decembrie 2009

Pieţele financiare şi politica viitoare a FED

La inceputul lunii decembrie, FED a anuntat prin vocea preşedintelui său Ben Bernanke, intenţia de majorare a dobânzii de politică monetară, afirmaţia acestuia referindu-se cu precădere la o schimbare de atutidine, prin renunţarea la politica ultra-relaxată de creditare. În acest sens, oficialul FED a făcut cunoscută intenţia revenirii la valori net pozitive ale ratei de politică monetară, în prezent rezervele americane practicând o bandă a dobânzilor (în funcţie de tipul creditului) între 0 şi 0,75%. Motivul de bază este tendinţa de revenire a economiei americane, acest aspect făcând necesară evitarea "umflării" unui nou "balon speculativ" în perioada imediat următoare şi recorelarea funcţiei de creditare cu nivelul real al veniturilor actorilor economici şi al gospodăriilor. Nu în ultimul rând, graţie revitalizării ritmului de creştere a productivităţii în economia americană, stabilizării ratei de creştere a şomajului (ajuns la 10,2%) şi "popularizării" prognozelor favorabile creşterii economice pentru anul 2010, de natură a promova o percepţie pozitivă ca trend faţă de evoluţiile viitoare ale industriei americane, instituţia a luat în considerare temperarea aprecierii USD în raport cu Euro (cotat la 1,4555 USD, în creştere cu 0,7%) şi stimularea economisirii ca principală strategie pentru refacerea capitalului bancar pe raţiuni sustenabile. Faţă de această intenţie, pieţe financiare au debutat în cursul acestei săptămâni cu fluctuaţii semnificative, dealerii aratându-se extrem de reticenţi în raport cu percepţia FED asupra pieţei. Deciziile actorilor de piaţă au fost cumulate din perspectiva percepţiei faţă de risc, cu căderea sistemului financiar din Dubai şi cu problemele înregistrate de UE în Grecia şi în ţările central şi est europene. Astfel, indicele S&P a pierdut 3%, FTSE Eurofirst a pierdut 0,1%, FTSE Asia-Pacific a scăzut cu 0,5% iar Nikkei Tokio a pierdut 0,1%. Preţul aurului a scăzut la 1.118 USD/uncie (după depăşirea pragului istoric de 1200 USD/uncie/28,3grame) interesul internaţional faţă de această alternativă de rezervă diminuându-se. Preţului petrolului a scăzut la 69,6 USD/baril, confirmând revirimentul firav al pieţei energetice şi refacerea nesustenabilă a consumului, în timp ce produsele primare au cunoscut o creştere uşoară de 2,8% în ultimul trimestru. Este de aşteptat în perioada imediat următoarea majorarea dobânzilor politică monetară şi la alte bănci centrale, mai ales în cazul BCE sau al Băncii centrale a Japoniei; alte instituţii de guvernare monetară au anunţat poziţii constante, cum ar fi cazul Bancii Angliei care în cursul perioadei recente, a menţinut politica monetară la nivelul a 0,5%. Ar fi de dorit ca prioritate, trendul revenirii la valorile net pozitive ale dobânzilor de politică monetară să se generalizeze şi să marcheze cu adevărat refacerea poziţiilor privind expunerea bancară şi consolidarea capitalului propriu al sistemului bancar internaţional, astfel încât pe perioada imediat următoare creşterea consumului să-şi regăsească un suport solid într-un sistem al intermedierii financiare restructurat în modul de adecvare al capitalului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu